Ne place sa calatorim. Si atunci cand o facem ne place sa avem loc sa ne intintem picioarele, sa nu primim coate in spate, sa primim corect restul la automatele de bilete; in principiu sa abuzam de tot confortul.

Nu trebuie sa iesi in lume ca sa pricepi ca in Braila sistemul de transport in comun e sub nivelul acceptat. Eu am avut sansa mai multor calatorii cu “red bus-ul” londonez. E ca si cand te-ai da jos dintr-o Dacie si te-ai urca in portbagajul unui Mercedes. Observi imediat confortul. Iar prin confort nu fac trimitere doar la cel fizic, ia-l in calcul si pe cel psihic. Intr-o incapere plina de birouri, prima ora o consumam cu povesti ingrozitoare din mijloacele de transport in comun: soferul pune frana de parca ar transporta saci de cartofi, compostorul nu functioneaza ori calatoritul pe scari cu usile deschise. Daca treci prin aceste lucruri dimineata la prima ora, mi-e mila de primul client cu care vei incerca sa colaborezi.

Imagineaza-ti ca in fiecare statie sunt panouri conectate prin GPRS afisand minutele ramase pana la venirea autobuzului. Nimeni din jurul tau nu ar mai scrasni din dinti intrebandu-se “cand naiba vine autobuzul?”. Imagineaza-ti ca nu mai exista automatale alea galbene care n-au niciodata rest daca introduci o bancnota de 5 lei. In locul lor, un sistem bine pus la punct, bazat pe niste carduri reincarcabile, pe care trebuie doar sa le treci prin fata un aparat. Tot in Londra e o regula nescrisa – pe usa din fata se urca, iar prin cea din spate se coboara – pe care o respecta toata lumea. Daca regula e incalcata, sunt doua solutii: autobuzul nu pleaca din statie pana cand calatorul nu coboara sau, daca nu, in cateva minute isi face o aparitia o masina de politie. In acelasi timp, soferul este dotat cu un aparat care-ti ofera un bilet contra sumei de 2, 20 de pounds, daca ai omis sa reincarci cardul.

In toate autobuzele, metrourile, trenurile Londrei, sunt amplasate camere si lcd-uri pe care sunt afisate imagini. Pe langa faptul ca-l poti surprinde pe cel din spatele tau cu degetul in nas, sunt de mare ajutor daca-ti pierzi portofelul sau iti uiti geanta. Soferii de pe autobuzele londoneze nu opresc in toate statiile. Trebuie sa folosesti butonul “stop” pe care-l gasesti aproape pe orice bara de sustinere. Pentru mine a fost un soc sa observ ca nimeni nu face abuz de acele butoane. Cand am ajuns pentru prima oara in Londra, impins de o bucurie exagerata, am apasat de vreo 6-7 ori. N-am facut decat sa-l deranjez pe sofer. A deschis usa cabinei sale si m-a intrebat daca sunt bine. Mi-ar fi placut sa-i raspund ca sunt fericit, dar am ales sa-i  spun doar ca imi pare rau.

In Londra niciodata autobuzul nu pleaca din statie daca nu ai bani pe card sau nu-ti cumperi un bilet. Platesti calatoria sau cobori. Si nu e vorba doar de bunul simt sau nivelul lor cultural. Cei care se ocupa de transportul in comun au oferit un sistem bine pus la punct, iar omul s-a civilizat treptat. Noi, cei de acasa, suntem pregatiti sa primim aceste facilitati. Autoritatile locale inainteaza schiopatand.

Textul face parte din campania “Brailenii de departe”, initiat de Fundatia Fiii Brailei. Articolul va fi preluat de Viata Brailei.